Păstorel Teodoreanu

Written by Published in Despre Festival

PastorelPăstorel Teodoreanu (pseudonimul literar al lui Al. O. Teodoreanu) ilustrează cazul scriitorului umbrit de propria biografie, care a ajuns să se substituie creației, transformând-o într-o anexă. Frecvent invocat ca personaj bonom sau ca epigramist subțire, el face figură de marginal (privit cu simpatie), dar nu de posibil pretendent la intrarea în canon. Mă și întreb cum ar putea un scriitor „neserios” să fie primit la masa celor mari, în compania unor nume sonore ca Bacovia, Arghezi, Blaga, Barbu, Pillat, Voiculescu, Voronca și alții, când temele sale nu sunt iubirea, filosofia, religia, existența, moartea, specificul național etc.?

Iată una dintre prejudecățile cele mai păguboase din critica noastră. A-l introduce într-un asemenea pat procustian mi se pare o operație falacioasă căci, aidoma lui Alecu Văcărescu altădată, mizele scrisului său sunt altele. Păstorel nu-și propune niciodată să se înregimenteze în cohorta poeților serioși, ci, dimpotrivă, se păzește din răsputeri să cadă într-un asemenea păcat. De aceea, imaginea unui Păstorel simplu autor de epigrame scrise la cârciumă, eventual sub influența inspirației de moment (cum sugera G. Călinescu), trebuie îndepărtată ca o aluviune de factură orală. În fapt, opțiunea sa pentru ceea ce a fost considerat poezie „ușoară” (parodii, calambururi, ocazionale etc.) se dezvăluie ca formă de reacție la un anumit pedantism pe care Păstorel îl subminează inteligent.

Privită retroactiv, poezia lui Al. O. Teodoreanu se desprinde (după o fază post-simbolistă) de tradiție, virând, subtil, spre un discurs ludic, menit să marcheze tocmai distanța față de modele. Pentru mine, ceea ce îl reprezintă cu adevărat ca poet sunt tocmai textele din categoria epigramelor și prea puțin versurile epigonice care descriu o provincie pe care au cântat-o și Al. Macedonski, Dimitrie Anghel, Demostene Botez sau Ion Minulescu. Plasată mai mereu la periferia literaturii serioase, lirica sa merită reconsiderată pe acest filon ludico-parodic, care o face mai actuală decât multe dintre versurile unor contemporani. Dacă este să conteze prin ceva, atunci poezia lui Al. O. Teodoreanu contează prin imaginarul (gastronomic și bahic) de o specificitate inconfundabilă, reflex al aspirației către echilibru și armonie, atribuite ale epicureicului Păstorel.

Adrian JICU

admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *