Ediția a II-a a Concursului de volume colective de proză "Ionel Teodoreanu" este în plină desfășurare. După ce inițiativa Bibliotecii Județene "Gh. Asachi" din Iași a fost popularizată în școlile gimnaziale și liceele din Iași și Chișinău, în această a doua etapă, redactorii Editurii Bibliotecii Județene urmăresc împreună cu profesorii coordonatori stadiul în care se află volumele școlilor și liceelor care au anunțat că vor participa la concurs.
Organizatorul va premia creativitatea, originalitatea, claritatea, corectitudinea în exprimare și forma lucrării. Premiul constă în tipărirea volumului câștigător și o excursie pentru autorii incluși în volumul premiat. Premiul special va fi acordat concurentului care are o lucrare deosebită.
Urând succes participanților, Biblioteca Județeană așteaptă cât mai multe volume colective de proză.